Tu

Si cand credeam, ca totul e pierdut
Intr-o bezna fara de scapare,
Tu mi-ai oferit al tau sarut
Scapandu-ma de-acea teroare.

Cand credeam ca aripile-mi frante
Nu vor mai zbura nicand spre orizont
Tu mi-ai zis cuvintele plapande,
Ce m-au ajutat spre cer sa zbor

Candva, credeam ca lumea ma zdrobeste
Si-mi doream ca sa dispar!
Sa trec prapastia orbeste,
Dar m-ai oprit…nu in zadar.

Acum privesc tintit la stele
Ca un columb al timpului prezent,
Cu ochii fermi, uitand de cele rele
Traiesc, descoper, respir cu-acest moment…
Doar datorita tie.

Etichete: acum, amintiri, aripi, cuvinte, dispar, ea, ganduri, inger, moment, nimic, ochi, om, orizont, poem, speranta, stea, stele, thoughts, versuri

• 19 februarie 2013
• Gânduri
• Scrie un comentariu